cuvinte mici (23) înger (4) jurnal 2010 (77) jurnal 2011 (64) jurnal 2012 (20) mtc (1) pâine (8)

Thursday 2 April 2009

Aripi

- Sărumâna.
- Să trăieşti copilă. Sunteţi bine?
- Da, mulţumesc, dumneavoastră?
- La fel, Doamne ajută. Ia să-mi spui tu acum ce fac eu azi.
- Bucătăria. Restul am rezolvat eu, dar bucătăria asta mă depăşeşte. Uleiul de pe lângă aragaz mai ales.
- Da, ştiu, dacă nu pui mâna pe chimicale ce să-ţi fac. Freci de-ţi vine rău şi tot nu iese. Lasă că-ţi fac eu bucătăria lună. Dar am şi eu o treabă pentru tine.
- Da.
- Poţi să afli de pe internetu ăla al tău cum pot să-mi trimit fata la concertul de la Ateneu? Are circuit închis, aşa mi-au zis când am dat telefon la ei, şi n-au vrut să mă ajute nicicum.
- Sigur. Despre ce concert e vorba?
- Uite, am tăiat din ziar.

Mă duc la computer şi dau o căutare după Proms of Delight. Nicio problemă, apare imediat.

Tanti Maria vine la mine de vreun an şi ceva. Lucrează ca magazioneră la o fabrică de la marginea oraşului şi data trecută îmi povestea că şeful ei misogin vrea să profite de criza asta ca să dea afară toate femeile. Chiar dacă ele fac treabă de bărbaţi, mai bine decât bărbaţii chiar, el tot vrea să le dea afară că nu le suportă.
- Poate ar fi bine să nu-şi mai facă treaba chiar atât de bine, mi-am dat eu cu părerea.
- Ba nu, că doar asta ne-a ţinut până acum. Dar a ajuns să prefere să închidă fabrica decât să ne mai vadă în ochi.
- Dar câte sunteţi?
- Trei, un matriţer, un sudor şi un magazioner. Dar eu sunt şi încărcător.

Concertul pare minunat, peste 100 de artişti pe scenă. Ia să citesc mai bine, poate mergem şi noi.

Tanti Maria a avut doi copii, dar băiatul a murit anul trecut, la 24 de ani. S-a născut bolnav cu inima, insuficienţă cardiacă. Mama lui are Rh negativ şi doctorii i-au dat să ia nişte pastile ca să poată ţine sarcina. De abia după ce a născut a aflat că pastilele erau în stadiul de experimentare. S-a ales un lot de 12 femei cu Rh negativ şi au fost ţinute sub observaţie. Toate au născut copii malformaţi. Toate. S-au întâlnit la spitalul în care erau internate cu copiii şi au pus cap la cap poveştile. Copiii au murit toţi, primul când avea doar o lună, ultimul, băiatul ei, la 24 de ani. Toţi cei care ajungeau la patru ani erau operaţi pe inimă. Când intrau copiii în operaţie asistentele veneau la mame şi le sedau ca să doarmă 10-12 ore cât dura operaţia. Să nu facă istericale pe la uşi. "Dar eu mi-am dat seama şi n-am luat pastilele alea, şi n-am adormit. Am stat cuminte în pat ca să nu-mi mai dea şi altceva, dar n-am dormit. Îţi dai seama cum au fost alea 10 ore?"

Băiatul ei n-a ieşit din casă niciodată să se plimbe sau să meargă la şcoală pentru că nu se putea ţine pe picioare, imediat se învineţea şi leşina. La şase ani a rugat-o pe mama lui să-i facă un frate sau o soră ca să aibă cu cine se juca.
A fost o soră. Medicul cel nou la care s-a dus ca să o ia în observaţie a vrut să-i dea aceleaşi pastile. Aceleaşi.
- Dar nu ştia ce s-a întâmplat?!
- Ştii ce mi-a spus? Ăsta e studiul altor medici de care-mi spuneţi dumneavoastră, eu îmi fac propriul meu studiu. Dar domnule doctor, vă spun eu rezultatele! Doamnă, sunteţi medic cumva? Ce ştiţi dumneavoastră? Poate a fost o întâmplare. N-a fost nicio întâmplare şi eu nu iau nicio pastilă. Treaba dumneavoastră, trebuie să daţi o declaraţie scrisă că refuzaţi tratamentul.

Fata s-a născut sănătoasă, sănătoasă e şi acum. Bună şi blândă, i-a înseninat viaţa fratelui ei. Au făcut lecţii împreună, s-au jucat. Când el n-a mai putut sta sprijinit la fereastră ea a început să-i descrie tot ce vedea pe afară, iar tanti Maria stătea şi ea ore întregi ascultând minunăţiile pe care fata ei le povestea. Prima dată s-a uitat uimită pe geam dar n-a văzut nimic, nici fluturi, nici ciocănitoare sau mierle. Aşa că s-a aşezat cuminte pe patul lui, a închis ochii ca şi el pentru că şi ea era epuizată după atâtea încărcări câte făcea la servici, şi a văzut tot ce spunea fata ei. Atâtea întâmplări minunate şi atâtea imagini nemaipomenite nici nu credea că ar putea exista...

Soţul ei a venit la un moment dat cu o idee grozavă, să pună muzică în fundal când începe fata să vorbească. Muzică simfonică.

Mă uit pe site-ul Proms-ului. "Prima parte a concertului va fi dedicată muzicii clasice, o fastuoasă gală de operă prezidată de maestrul dirijor Ilarion Ionescu-Galaţi. A doua parte a evenimentului va purta publicul în lumea genurilor pop, jazz simfonic şi gospel, interpreţii fiind acompaniaţi de aceeaşi inconfundabilă orchestră „Bucharest Symphonic Pops”, condusă de această dată de dirijorul Ionel Tudor."
În mod sigur o să mergem şi noi. Numai să aflu de unde se iau bilete.

Băiatul a murit zâmbind a doua zi după ce a împlinit 24 de ani. Mămică, sunt tare slăbit. Nici să mai ţin ochii deschişi nu pot. O să dorm puţin. Tu pleacă liniştită la muncă.
Dar înainte să intre pe poarta fabricii, fata a sunat-o s-o cheme acasă. Lângă el au fost tatăl şi sora, dar ea n-a fost.
De ce-am plecat? De ce l-am crezut şi am plecat...?



- Am găsit tanti Maria. Se intră la concert cu invitaţii.
- Şi de unde luăm invitaţiile?
- Mă lăsaţi să mă ocup eu? Vreau să mergem şi noi. O să iau invitaţii pentru toţi.
- Bine copilă, mulţumesc.
- Eu vă mulţumesc.

7 comments:

  1. Îmi joacă lacrimile în ochi de nici nu văd ce scriu. O poveste atât de tristă, de sensibilă. Sper din suflet să faci rost de invitaţii. Un gând bun de la o necunoscută doamnei Maria. Şi toată admiraţia pentru fiica ei şi pentru tine, femeie cu suflet enorm!

    ReplyDelete
  2. Hmmm... Dincolo de intamplarea emotionanta, povestea are si o morala.
    Dar cum sa faci diferenta intre medicamentele bune si cele rele? Grea povara pe umerii unei mame!

    Va doresc o seara placuta la Ateneu!

    ReplyDelete
  3. @Lialialialia...steluţele alea din ochi vin de undeva din inimă, acum mi-e clar (-:


    @Lumi
    cum fac? învăţ câtă medicină pot
    şi da, povara e grea

    spectacolul e abia pe 14, până atunci mai vorbim noi, dar mulţumim de-acum(-:

    ReplyDelete
  4. Eu am inceput sa ocolesc povestile astea triste pentru ca sunt infinite. Oricat de bine ar fi scrise, ca si cea de fata, ele nu se termina niciodata, mereu apar altele care sunt mai triste decat cele de dinainte.
    Singurul lucru care iti remonteaza echilibrul emotional, spre sfarsit, e faptul ca baiatul a murit zambind. Sugerand ca sufletul i s-a eliberat de povara unui trup ineficient.
    E greu sa te feresti de telenovela, cand alegi un astfel de subiect, trebuie sa fii mereu cu ochii cascati si in patru. Daca se termina cu bine e fie basm, fie Holliwood, daca e tragic e latino.
    Exista si aici un element telenovelistic, iata-l:"De ce-am plecat? De ce l-am crezut şi am plecat...?" E o lamentatie gratuita, (in text) pentru ca plecarea sau ramanerea mamei nu schimba cu nimic situatia, cel putin nu in bine pentru ca baiatul oricum a murit zambind. Cat mai bine de atat se putea?

    ReplyDelete
  5. poate pentru băiat nu s-ar fi schimbat nimic, da, dar pentru mamă ar fi fost cel puţin mângâietor să-l vadă zâmbind, nu doar să afle de la ceilalţi; sufletul ei ar fi primit iertarea prin zâmbetul lui, aşa doar îşi imaginează;
    ea care l-a vegheat o viaţă să lipsească chiar de la marea trecere? e o karmă neîncheiată, o discrepanţă care supurează încă

    ReplyDelete
  6. atunci perceptia mea e gresita, pentru ca eu nu ma refeream la sitautii reale, ci filtram textul din punct de vedere literar.
    In arta lucrurile se petrec putin altfel decat in realitate, chiar daca senzatia de real e convingatoare, ori tocmai de aceea.
    Sunt multe carti care descriu intamplari petrecute fara sa iese din contextul lor, urmarind chiar o cronologie in detaliu si care nu conving deloc, par false, artificiale. Sunt sigur ca intelegi ce vreau sa spun si n-o sa ma pui sa repet.

    ReplyDelete
  7. nu te pun sa repeti pentru ca am inteles ce-ai vrut sa zici
    dpdv literar arata intr-adevar mai bine fara intrebarile ei din final, dar dpdv uman n-am putut sa nu pun exact ceea ce m-a zguduit cel mai mult; cu doctorii eram obisnuita, cu misoginii la fel, cu intamplarile care sfideaza logica da, dar cu ruptura uriasa dintre tonul plat cu care mi-a povestit si tonul patimas si gatuit cu care a sfarsit povestea...nu;
    m-ai fortat sa gasesc o explicatie, nu stiu daca e cea adevarata; daca ar fi fost doar literatura, ar fi fost sigur adevarata pentru ca eu eram sefa, dar asa...

    ReplyDelete